Avionul privat al lui Messi, în valoare de 13,5 milioane de euro, a aterizat de urgență la Bruxelles

Un avion privat în valoare de 13,5 milioane de euro, folosit de Lionel Messi (32 de ani), a fost forțat să aterizeze de urgență pe aeroportul din Bruxelles, din cauza unor erori tehnice.

Avionul Gulfstream V decolase cu destinația Tenerife, în Insulele Canare, dar după câteva minute a făcut cale întoarsă după ce pilotul a descoperit niște probleme, relatează digisport.ro

Avionul zburase de la San Carlos de Bariloche (Argentina) la Recife (Brazilia) și ajunsese în capitala Belgiei. Momentan nu se știe dacă starul Messi se afla sau nu la bord.

Avionul lui Leo Messi a aterizat de urgență la Bruxelles

Fotbalistul de la Barcelona a cumpărat avionul în urmă cu doi ani de zile. Messi chiar a personalizat aeronava, care are pictată numărul 10 pe ea.

Reprezentanții aeroportului din Bruxelles au refuzat să facă până acum vreun comentariu pe marginea incidentului. 

La fel ca ceilalți jucători ai Barcelonei, Messi se află teoretic în carantină în această perioadă.

Lasa un comentariu