Atelier ”dulce” pentru cei mici. Copiii din Iaşi au admirat albinele şi au învăţat cum să extragă singuri mierea

Pentru o zi, mai mulţi copii din Iaşi au avut şansa să vadă cum e munca într-o stupină. Alături de părinţii lor au participat la o tabără inedită. Echipaţi corespunzător, au putut să vadă albinele de aproape şi chiar să extragă singuri mierea. Nimeni nu a plecat acasă fără să guste, iar pe lângă bagajul de cunoștințe noi, au luat cu ei şi câte un borcan cu miere. 

Așa și-au început ziua 30 de copii şi părinţi, curioși să afle mai multe despre albine şi despre cum se face mierea. Iar apicultorul care a organizat tabăra inedită n-a scăpat de întrebări curioase, scrie observatornews.ro.

‘Regina e singura care depune ouă, nu?

E sigura care depune ouă, da. Numai ea depune ouă şi este schimbată la câţiva ani de către albine.”

”Chiar nu știam atâtea dedesubturi. Nu am văzut o regina niciodată mi s-a părut foarte fain.”

Copiii au învăţat să extragă singuri mierea

Cel mai așteptat moment a fost de departe cel al extragerii mierii, mai ales că oaspeţii au putut face singuri acest lucru. 

”Cel mai mult îmi place acolo când facem noi mierea.”

Iar recompensa pentru munca de peste zi a fost un borcan de miere pentru fiecare. 

Radu Plăvănescu, apicultor Bârnova Iași: Părinții îi aduc să vadă cum se produce miere și să învețe de albine, să le ocrotească pe viitor, să prindă drag de ele.

Reporter: Printre ei sunt şi viitorii apicultori?

Radu Plăvănescu, apicultor Bârnova Iași: Sperăm să ducem meseria asta mai departe.

Participarea la atelierul de apicultură din Bârnova este gratis. Cei care ajung aici însă nu pleacă fără să cumpere şi câteva produse de la magazinul apicol.

Lasa un comentariu