Asistent medical de la Spitalul „Sf. Spiridon“ Iaşi, internat în stare gravă. Ce s-a întâmplat

Laura Dinu, asistent medical generalist la Spitalul „Sf. Spiridon“Iaşi se află internată în stare gravă, în urma unui accident rutier.

Accidentul rutier a avut loc joi seară, în jurul orei 21.30, la ieşirea din Timişoara. Laura Dinu se afla singură în maşină şi intenționa să vină spre Iaşi.

Din câte se pare, tinerei i s-ar fi făcut rău la volan şi a intrat pe contrasens. Impactul a fost unul extrem de violent.

Echipajul SMURD ajuns la faţa locului a găsit-o pe Laura Dinu inconştientă. Tânăra a fost transportată de urgenţă la spitalul de Neurochirurgie din Timişoara. Femeia se afla internată în stare gravă la Terapie Intensivă.

Şoferul celuilalt autoturism a suferit răni uşoare.

Lasa un comentariu