Antibiotice a luat noi măsuri pentru siguranţa şi sănătatea angajaţilor

Antibiotice a pregătit o nouă serie de măsuri pentru protejarea salariaţilor şi continuarea operaţiunilor pe platformă în contextul în care angajaţii care şi-au desfăşurat activitatea de acasă, au revenit la serviciu din data de 18 mai.

Măsuri privind păstrarea distanţării fizice

Pentru asigurarea menţinerii distanţării fizice dintre angajaţi, măsurile asumate vizează decalarea programului de lucru al salariaţilor care se deplasează la locul de muncă cu autocare puse la dispoziţie, în regim gratuit, de companie. De asemenea, capacitatea de ocupare a fiecărui autocar este de 50%, iar călătorii trebuie să respecte regulile de distanţare. După fiecare cursă, autocarele sunt supuse unui proces de dezinfecţie.

Pentru evitarea aglomerării accesului în companie, au fost suplimentate căile de intrare personal şi s-au creat culoare disticte (separate prin popice) cu semnalizarea pe asfalt a distanţei de 2 m. ce trebuie respectată în coloană.

La locurile de muncă, menţinerea distanţării s-a implementat astfel încât să fie păstrată distanţa corespunzătoare dintre angajaţi, iar acolo unde acest lucru este dificil de realizat, s-au montat panouri despărţitoare de plexiglas (birouri, laboratoare, zone de producţie, săli de mese).

Pauza de masă se acordă eşalonat la fiecare loc de munca, în sistem catering, de la Bistroul companiei.

Totodată, pentru a evita aglomerarea şi a minimiza contactul dintre salariaţi s-au luat măsuri de modificare a procedurilor de lucru încurajând utilizarea mediului virtual (video-conferinţe, email, telefon).

Măsuri privind menţinerea stării de sănătate a angajaţilor

La intrarea în companie angajaţii au obligativitatea de a se dezinfecta pe mâini la dispenserele cu dezinfectanţi montate la fiecare cale de acces şi de a purta mască de protecţie. De asemenea, purtarea măştii este obligatorie în spaţiile închise, pe tot parcursul programului de lucru, aceasta fiind oferită zilnic angajaţilor din partea companie, la fiecare loc muncă.

Personalul cabinetului medical din cadrul Antibiotice se asigură, prin triaj observaţional, dacă în momentul accesului în societate angajaţii au o stare corespunzătoare de sănătate. Totodată, este supravegheat procesul de termometrizare realizat prin intermediul scanerelor cu infraroşu, la inceperea programului de lucru şi de câte ori este necesar, în timpul programului.

În cazul angajaţilor care au revenit la serviciu după o perioadă mai mare de două săptămâni, li se oferă posibilitatea efectuării testării, în mod voluntar, pentru noul coronavirus. Până în prezent nici un angajat căruia i s-a efectuat testul nu este infectat cu acest virus.

Antibiotice a înfiinţat Centru de izolare a+, în incinta Centrului de Studii Clinice al companiei, ce reprezintă o soluţie pentru izolarea angajaţilor care în timpul orelor de program manifestă simptome specifice COVID19. Acest centru staţionar are amenajate patru saloane cu câte opt paturi, dotate corespunzător.

Permanent, în cadrul companiei se desfăşoară un riguros program de igienă şi decontaminare la fiecare loc de muncă prin dezinfecţii zilnice ale spaţiilor comune (holuri, vestiare, toalete) şi ale punctelor de contact (uşi, clanţe, robineţi, balustrade etc).

Măsuri pentru angajaţii care şi-au continuat activitatea la locul de muncă

Pe lângă măsurile de menţinere a stării de sănătate, compania a oferit angajaţilor care şi-au desfăşurat activitatea la locul de muncă în perioada stării de urgenţă, un bonus financiar şi le-a asigurat gratuit masa de prânz.

Toate aceste măsuri sunt comunicate frecvent angajaţilor prin afişaj indoor şi outdoor, ghiduri de măsuri, informări scrise, audio, video, transmise prin intermediul canalelor interne de comunicare.

Antibiotice va continua să urmăreasca evoluţia situaţiei pandemice atât la nivel naţional cât şi internaţional şi va lua măsurile necesare pentru a proteja sănătatea propriilor angajaţii şi a partenerilor, dar şi pentru a continua susţinerea sistemului de sănătate românesc.

Lasa un comentariu