Amenzi de aproape 17.000 de lei la frontierele României

Un număr de 82.600 persoane au trecut frontiera sâmbătă, poliţiştii de frontieră constatând 81 de fapte ilegale, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate fiind de aproximativ 16.900 lei, informează duminică IGPF, relateaza ziarulevenimentul.ro

Potrivit unui comunicat al IGPF, sâmbătă, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 82.600 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 30.200 mijloace de transport (dintre care 11.000 automarfare).

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 40.300 persoane cu 14.800 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 42.300 persoane cu 15.400 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 31.800 de persoane şi 15.300 de mijloace de transport (5.200 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 15.300 de persoane cu 7.700 mijloace de transport.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi frontiera verde – poliţiştii de frontieră au constatat: 81 fapte ilegale (33 infracţiuni şi 48 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini; au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 84.700 lei; valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 16.900 lei, informează sursa citată.

IGPF mai precizează că nu s-a permis intrarea în ţară a 83 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 16 cetăţeni români din diferite motive legale.

Lasa un comentariu