Aeronava Blue Air care opera zborul Munchen – Iași a aterizat în condiții de siguranță

Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul mediatic cu privire la zborul Munchen- Iași, operat de compania Blue Air în data de 8 octombrie a.c., facem următoarele precizări:

„Un senzor de la aeronavă a arătat că sunt probleme la roata din faţă, la trenul de aterizare. Piloţii au făcut o simulare de aterizare pentru a vedea dacă sunt probleme, trenul de aterizare a reacţionat la comenzi, iar pe urmă s-a făcut aterizarea în condiții de siguranță. Pentru că exista posibilitatea ca acel tren de aterizare să nu funcționeze corespunzător, conform procedurilor pentru astfel de situații, s-a format dispozitivul pentru cazuri de urgență, la fața locului intervenind toate forţele din aeroport, cât şi din afara acestuia. Precizez că aterizarea s-a desfășurat în condiții de siguranță și în conformitate cu procedurile în vigoare. Toți cei 112 pasagerii și-au păstrat calmul, iar imediat după aterizare a fost declanșată procedura de inspecție a aeronavei”, a declarat Cătălin Bulgariu, Directorul General al Aeroportului Iași.

Lasa un comentariu