Adolescentă, atacată într-un parc, în miezul zilei. Cum a reușit un polițist, aflat în timpul liber, să o salveze

Un polițist, aflat în timpul său liber, a oprit un individ care a atacat o adolescentă, dar și o femeie, într-un parc din Galați, în miezul zilei.

Agentul a auzit strigătele de ajutor și a reușit să-l imobilizeze pe suspect, relatează protv.ro

Zilele trecute, bărbatul în vârstă de 32 de ani se plimba pe aleile unui parc de lângă faleza Dunării. Căuta victime, spun anchetatorii. Prima i-a ieșit în cale fata de 16 ani. Speriată, copila a început să țipe și, cel mai probabil, l-a îndepărtat. Puțin mai târziu, individul s-a năpustit asupra femeii de 42 de ani, căreia a vrut să-i smulgă hainele.

Polițistul a surprins scena și l-a imobilizat pe suspect. A cerut întăriri prin 112, iar agresorul a fost ridicat.

Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, numai că judecătorii au decis că poate fi cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile. Cu alte cuvinte, este în libertate.

Cristina Gârda, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați„Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală. Față de persoană inculpatului s-a dispus luarea măsurii de control judiciar și s-a dispus, de asemenea, obligarea acestuia la a nu se prezenta în parcuri, respectiv în zone intens circulate.”

Procurorii au decis să-l trimită și în fața unui psihiatru, pentru că ar fi adus documente care, zice el, arată că nu ar fi avut discernământ când a molestat cele două persoane.

Cristina Gârda, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați: „S-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, urmând să fie prezentat săptămâna viitoare la comisia pentru efectuarea expertizei. La momentul acela se va dispune dacă acesta va fi internat sau obligarea acestuia la tratament.”

Una peste alta, suspectul este încă liber, iar asta, spre spaima oamenilor care au auzit despre incident și care obișnuiesc să vină în parc cu copiii sau nepoții.

Femeie: „Cred că e grav așa. Ăștia trebuie prinși și nu dat drumu’. Trăim și cu frică de virusul ăsta și cu derbedeii ăștia să nu pot să stau pe bancă liniștită.”

O lege prin care agresorii sexuali vor primi doar pedepse cu executare a trecut de Parlament și așteaptă promulgarea.

Lasa un comentariu