Actori, corişti şi militari merg azi împreună să doneze sânge

Actori ai Ateneului, alături de membri ai Corului Marii Uniri, de militari ai Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri” şi de „prieteni ai instituţiei”, vor dona astăzi sânge la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Iaşi. Reprezentanţii instituţiei au anunţat că demersul face parte dintr-o campanie a Ateneului, „Donează şi tu pentru viaţă”, astăzi de la ora 8.00 atât artiştii cât şi militarii şi membrii corului urmând să fie prezenţi la Centrul Regional de Transfuzii. 

Potrivit reprezentanţilor Ateneului, campania are ca scop conştientizarea nevoii acute de sânge care există în spitale, precum şi susţinerea cazului Claudiei Elena Dinu, care a fost diagnosticată cu o boală ce necesită transfuzii de sânge şi trombocite.

„Mulţi dintre membrii Corului Marii Uniri sunt donatori constanţi, dar am iniţiat această campanie pentru a implica, alături de prietenii şi colaboratorii noştri, şi alte persoane, care doresc să salveze vieţi. Sperăm ca, prin implicarea noastră, să aducem la Centrul de Transfuzii Sanguine cât mai mulţi donatori”, a declarat Andrei Fermeşanu, dirijorul Corului Marii Uniri.

Instituţia de cultură ieşeană invită şi alţi ieşeni să se alăture campaniei pentru a veni în sprijinul celor care au nevoie vitală de sânge.

Lasa un comentariu