A treia zi de vot în diaspora. Aproape 300.000 de români au votat în străinătate înainte de deschiderea secțiilor din țară

Duminică dimineață, înainte de deschiderea urnelor din țară, aproape 300.000 de români își exprimaseră votul pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale, dintre care puțin peste 25.000 prin corespondență, arată datele oficiale în timp real de pe prezenta.bec.ro.

Potrivit site-ului BEC la ora 06.45 dimineața, 273.242 de persoane votaseră deja, vineri și sâmbătă, în cele 838 de secții din străinătate, iar 25.189 și-au exprimat opțiunea folosind votul prin corespondență, totalul fiind de 298.434.

Amintim că, la europarlamentarele ce au avut loc la data de 26 mai din acest an, în diaspora, au votat 375.219 de români.

Lista celor 835 de secţii de votare din străinătate de la aceste alegeri prezidențiale poate fi consultată AICI.

Pot vota toți cetățenii români care în ziua alegerilor se află în străinătate indiferent de motivul prezenței acestora pe teritoriul străin – domiciliați, rezidenți sau turiști. Programul de duminică al secțiilor din diaspora este 7.00-21.00.

Votarea poate fi prelungiă până la ora 23.59 pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21.00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare.

Puteți vota cu un act de identitate valabil, emis de statul român, respectiv: cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare).

Lasa un comentariu