A început etapa Campionatului Național de tir sportiv de la Iași!

La acest sfârșit de săptămână se desfășoară, la Iași, cea de a IV-a etapă a Campionatului Național de tir sportiv. Competiția, care are loc în poligonul de tir de la Tehnoton, cel mai modern din țară, a reunit la start peste 50 de sportivi, juniori și seniori, băieți și fete. Aceștia se întrec în tradiționalele probe de pistol și pușcă aer comprimat 10 m.

Ieri a avut loc prima serie de trageri, iar astăzi ce-a de a doua, în urma căreia, după însumarea punctajelor, vor fi desemnați cei mai buni 8 sportivi care se vor întrece în finalele de astăzi și mâine.

Printre remarcații primei zile de concurs se numără junioara Adriana Teodorescu de la Triumf București care a totalizat 625,9 puncte după 60 focuri și Alexandru Saucă de la Politehnica Iași cu 586 de puncte după același număr de focuri. 

Iașul a fost permanent un susținător al tirului sportiv la nivel național și internațional. Apreciez enorm interesului senatorului Maricel Popa, mare iubitor al acestui sport și îi mulțumesc, totodată, pentru faptul că a făcut posibil ca o nouă etapă a campionatului național să se desfășoare în cele mai bune condiții la poligonul de la Omega Tehnoton.

Îmi pare rău, că din cauza pandemiei, nu avem reprezentare internațională, însă, la nivel național, numărul de participanți, comparativ cu anul trecut, aproape s-a dublat. Le doresc succes tuturor participanților și sper să avem finale foarte atractive„ a subliniat Lucia Mihalache, președintele Federației Române de Tir Sportiv.

Probele finale se desfășoară după un algoritm eliminatoriu. Astfel, sportivii vor efectua 12 trageri, după care sportivul cu cel mai slab punctaj va fi eliminat. În același mod se va proceda la fiecare două trageri, până vor rămâne în competiție doi sportivi, care își dispută medalia de aur.

Punctajele sportivilor de la fiecare tragere se însumează și câștigă cel care adună cele mai multe puncte.

Reușim să păstrăm tradiția în ceea ce privește tirul sportiv și an de an, aducem la Iași, cel puțin o competiție națională. Mă mândresc tot timpul cu faptul că Iașul a a avut medaliat cu aur, în 2012, la Olimpiada de la Londra, prin sportivul Alin Moldoveanu.

Mi-ar plăcea ca politicile naționale pentru sport să se schimbe după ce vom ieși din această pandemie. România are nevoie de programe naționale de dezvoltare pentru toate ramurile sportive unde, în anii trecuți, s-au obținut performanțe internaționale. Este singura soluție ca sportul românesc să nu moară. Și mă refer aici atât la disciplinele individuale, cât mai ales la cele de echipă.

Atfel, va fi din ce în ce mai greu să organizăm inclusiv aceste campionate naționale, unde tinerii sportivi au o șansă deosebită să se afirme și să intre în atenția coordonatorilor loturilor naționale„ a declarat senatorul Maricel Popa, președintele clubului sportiv Omega Tehnoton.

Campionatul național de tir sportiv însumează 6 etape, plus finala competiției. De asemenea, în calendarul competițional național se mai dispută și trofeul Cupa României.

Lasa un comentariu