A fost arestată poliţista care a împuşcat un tânăr afroamerican din Minneapolis

Poliţista care a împuşcat mortal un tânăr afroamerican în apropiere de Minneapolis a fost arestată şi va fi acuzată de omor, a declarat miercuri Biroul de urmărire penală din Minnesota, informează France Presse. Aceasta susţine că a confundat arma de serviciu cu pistolul Taser electric pe care îl avea asupra sa. Polițista a demisionat marţi, la fel ca şeful poliţiei din Brooklyn Center.

„Kim Potter a fost luată în custodia poliţiei în jurul orei locale 11:30 şi va fi transferată în închisoarea din comitatul Hennepin în vederea inculpării pentru omor prin imprudenţă mai târziu în cursul zilei”, precizează biroul citat într-un comunicat.

Amintim că în timpul unui banal control rutier în Brooklyn Center, în nordul Statelor Unite, poliţista de 48 de ani a deschis focul duminică asupra lui Daunte Wright, un afroamerican de 20 de ani. Acum, poliţista riscă până la zece ani de închisoare.

Lasa un comentariu