53 cutii de arbidol confiscate de la un bărbat care le vindea pe net

La data de 8 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe un site de internet a fost postat un anunţ prin care se oferea spre vânzare un medicament care poate fi comercializat doar prin intermediul farmaciilor autorizate, anunţul fiind şters la scurt timp. 

În urma investigaţiilor efectuate, a fost identificat un bărbat de 39 de ani care ar fi oferit spre vânzare medicamentele, deşi nu ar fi autorizat în acest sens. Asupra bărbatului au fost găsite 53 de cutii cu medicamente, care au fost ridicate de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi. Cercetările continuă.

Reamintim faptul că medicii nu recomandă utilizarea acestui medicament pentru tratarea, preventivă sau după infectare, a infecției cu COVID-19, fiindcă niciun studiu realizat pe eficiența acestuia nu s-a dovedit a avea rezultate pozitive. Astfel, persoanele care iau aceste pilule se supun doar riscurilor auto-administrării medicamentelor fără consultarea unui medic specialist.

Cu toate aceste avertizări, Arbidoul se vinde pe piața neagră cu 200-300 de lei o cutie, transmite Ziarul de Iași.

Citește și Medicamente antivirale vândute în bazarul din Suceava

Lasa un comentariu