31 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate

Situaţia măsurilor întreprinse în judeţul Iaşi pentru a combate şi a împiedica răspândirea COVID -19 este următoarea: 

  1. Un număr de 3.212 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Mai precizăm că 418 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare. 
  2. Conform ultimelor centralizări, un număr de 31 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce o singură persoană a ieșit din carantină. În momentul de față, la nivelul judetului Iaşi, sunt înfiinţate 2 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a 2 unităţi administrativ-teritoriale. Paza acestor centre este realizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este făcută pe bază de parteneriat între autorităţile locale, DSP şi Serviciul Voluntar de Ambulanţă din Iaşi.
  3. Structurile IPJ și IJJ au efectuat un număr de 555 verificări privind respectarea de catre persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restrictiilor stabilite. 

Alte misiuni instituționale:

  • ISU a efectuat 14 misiuni, din care: 5 misiuni de transport către unități spitalicești, 5 misiuni de decontaminare biologică și 4 misiuni de mentenanță corturi de triere de la unități spitalicești.
  • IPJ a efectuat 147 misiuni specifice.
  • IJJ a efectuat 39 misiuni, din care: 2 misiuni de pază la spații de carantină și 37 misiuni de patrulare în cooperare cu IPJ Iași.
  • Serviciul de Ambulanță Județean a executat 110 misiuni, din care: 37 misiuni de transport către unități spitalicești, o misiune de transport către spatiile de carantină, o misiune de transport către spațiile de izolare, 17 misiuni de transport probe biologice, 50 misiuni de decontaminare biologică și 4 alte misiuni specifice.
  • MApN a efectuat 7 misiuni de pază la obiective în colaborare cu IJJ, cu 7 militari și 1 mijloc auto.
  • DSP a efectuat 27 misiuni, din care: 27 alte misiuni specifice (machete în colectare și transmitere date, anchete epidemiologice, solicitări ambulanță, introducere în carantină, aeroport, transmitere rezultate la laborator spitale, misiune prelucrare date privind evoluția cazurilor confirmate în spitale).
  1. Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că serviciile publice comunitare funcționează la capacitate maximă în sprijinul cetățenilor care solicită eliberarea sau preschimbarea documentelor de identitate și de călătorie ori permiselor de călătorie. 

          Cetățenii români pot apela la serviciile acestora pentru preschimbarea documentelor (pașapoarte simple electronice/ temporare, cărți de identitate, permise de conducere), care au expirat pe timpul stării de alertă instituite la nivelul României și care le sunt necesare pentru deplasarea în afara țării.

           Pentru a răspunde tuturor solicitărilor, activitatea structurilor amintite nu a fost  întreruptă, ci se desfășoară în baza unui program adaptat contextului actual și cu respectarea măsurilor necesare pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

          Totodată, menționează faptul că prevederile Legii nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, conform cărora valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii, se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări, sunt aplicabile, în lipsa unor acorduri bilaterale cu alte state, doar pe teritoriul României.

          Astfel, pentru a preveni anumite situații neplăcute, MAI încurajează cetățenii români să inițieze, din timp, demersurile necesare pentru a preschimba pașapoartele simple electronice/temporare, cărțile de identitate și permisele de conducere și să se adreseze serviciilor publice comunitare competente sau misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României.

     5.  Recomandarea pentru cetăţeni este să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

     6.  La nivelul Judeţului Iaşi, numărul de telefon la care se poate apela CJCCI Iaşi, 24/24 ore,         este:  0232.256.265.

    7.  Organizaţiile membre FONSS, Serviciul Voluntar de Ambulanţă – Asociaţia Ambulanţa.   Life, Colegiul Sfântul Nicolae, Instituţia Prefectului Iaşi, prin Centrul de Urgenţe Sociale oferă suport persoanelor aflate in auto-izolare / carantina. Începând cu luna aprilie, Centrul de Urgenţe Sociale a lansat o nouă soluţie de sprijin pentru urgenţe sociale, persoane din carantină, cadre medicale sau pacienţi afectaţi de COVID19, persoane izolate sau autoizolate. Astfel, prin apelarea numărului 0374 34 64 64 (tarif normal), persoanele din categoriile menţionate pot solicita serviciile Centrului de Urgenţe Sociale. Noul număr permite conectarea apelurilor la un sistem unic de dispecerizare, ceea ce va facilita preluarea solicitărilor.

Lasa un comentariu