30 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990. Ludovic Orban, în Piața Universității

Premierul Ludovic Orban a mers în această dimineață în Piața Universității pentru a depune o coroană de flori în memoria victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Se împlinesc 30 de ani de la acele evenimente sângeroase.

În Piața Universității a fost prezent și fostul președinte Emil Constantinescu, relatează digi24.ro

Și președintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori în Piața Universității, în urmă cu două zile.

El a cerut „lumină” în dosarul Mineriadei și a spus că „restanța majoră a societății românești” este „o o jignire profundă față de toți cei care au luptat, cu mâinile goale, pentru câștigarea libertății”.

13 iunie 1990 este una dintre cele mai violente și misterioase date din istoria recentă a României. A fost ultima zi a manifestației maraton din Piața Universităţii şi, în acelaşi timp, ziua unei uriaşe diversiuni. Rezultatul: morţi şi răniţi, devastarea unor clădiri ale Ministerului de Interne şi SRI , întreruperea emisiei Televiziunii Publice, singură la acel moment.

13 iunie a fost semnalul venirii la Bucureşti a circa 20 de mii de oameni din Valea Jiului, Comăneşti, Braşov şi Călăraşi, oameni instigaţi la violenţă împotriva Opoziţiei civice şi politice.

Lasa un comentariu