15.000 de măști speciale și teste rapide de diagnosticare a infecției cu COVID-19, achiziționate de CJ Iași

Consiliul Județean Iași a luat decizia să ia o serie de măsuri pentru protejarea medicilor expuși contaminării cu COVID-19. În perioada următoare, Consiliul Județean va demara achiziția de teste rapide de diagnosticare a infecției cu COVID-19.

În plus, autoritatea județeană va achiziționa și măști de tipul FFP-3, măști mult mai eficiente, dar și o serie de echipamente speciale pentru cadrele medicale din spitalele din subordine.

Toate aceste materiale sanitare ar trebui să ofere protecție maximă în ceea ce privește transmiterea COVID-19. În aceste condiții, conducerea Consiliului Județean va convoca plenul instituției pentru aprobarea alocării a două milioane lei necesare achiziției echipamentelor medicale.

“Este un proiect pe care l-am inițiat și care ar trebui replicat în toată țara. Toate cele șase unități medicale din subordinea Consiliului Județean sunt spitale regionale. Adresabilitatea este foarte mare. Medicii de aici sunt extrem de expuși în fața virusului, ei tratând pacienții aduși din mai multe județe. Nu pot ști cu precizie trecutul sau traseul exact al unui pacient. Până acum, doar cadrele de la Spitalul de Boli Infecțioase au tratat bolnavi cu coronavirus, însă este posibil ca în zilele următoare și Spitalul de Neurochirurgie să preia astfel de pacienți, acesta fiind desemnat pentru linia a doua de intervenție”, a spus Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași.

Testele rapide pot fi obținute foarte ușor, în număr mai mare, iar rezultatul este obținut în numai 15 minute. Un astfel de test asigură o detectare rapidă a celor infectați și sunt foarte ușor de citit.

“Trebuie să avem grijă și să ne protejăm medicii pentru că de ei depind viețile tuturor. Situația de la Suceava, unde zeci de cadre medicale sunt infectate și există riscul închiderii unui întreg spital, nu trebuie să se mai întâmple. De aceea, am convocat întrunirea consilierilor județeni. În primă fază vom achiziționa 15 mii de măști, combinezoane speciale, cinci mii de teste rapide pentru personalul din spitale și 250 de aparate de dezinfecție, pentru saloanele de la Spitalul de Boli Infecțioase, cele de la Pneumoftiziologie și de la Spitalul de Neurochirurgie”, a mai spus Maricel Popa.

Lasa un comentariu