1.062 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în Iași

Situaţia măsurilor întreprinse în judeţul Iaşi pentru a combate şi a împiedica răspândirea COVID -19 este următoarea: 

  1. Un număr de 3.149 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Mai precizăm că 611 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare. 
  2. Conform ultimelor centralizări, un număr de 1.062 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 10 persoane au ieșit din carantină. În momentul de față, la nivelul judetului Iaşi, sunt înfiinţate un număr de 19 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a 6 unităţi administrativ-teritoriale. Paza acestor centre este realizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este făcută pe bază de parteneriat între autorităţile locale, DSP şi Serviciul Voluntar pentru Ambulanţă Iaşi.
  3. Structurile IPJ, IJJ şi Poliţie Locală au efectuat un număr de 1.322 verificări privind respectarea de catre persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restrictiilor stabilite. De asemenea, în urma misiunilor efectuate cu privire la respectarea Ordonanţelor Militare, au fost aplicate 426 de sancţiuni contravenţionale în valoare de  654.198 lei
  4. În momentul de faţă, un număr de 75 de cadre medicale, medici primari, specialişti şi rezidenţi din judeţul Iaşi îşi aduc aportul şi luptă în linia întâi COVID-19 alături de colegii lor de la alte spitale din regiunea Moldovei, asigurând în acest fel continuitatea medicală în aceste unităţi sanitare. 

Situația celor 75 de cadre medicale detașate este următoarea: 

  • 12 medici primari şi specialişti, de diferite specialităţi (ATI, medicină de urgenţă, epidemiologie, medicină de familie, obstetrică-ginecologie, psihiatrie, nefrologie, pediatrie, ORL), sunt detaşaţi în această perioadă în judeţele din Moldova pentru a veni în sprijinul colegilor de la alte unităţi medicale. Din aceştia, 8 cadre medicale sunt detaşate în Suceava, restul activând în Bârlad, Fălticeni şi unul la SAJ Paşcani. 
  • 63 medici rezidenţi din toate specialităţile (ATI, medicină de laborator, medicină de urgenţă, epidemiologie, medicină de familie, igienă, cardiologie, medicină interna, pediatrie, microbiologie medicală, boli infecţioase, ORL), ajută unitaţile sanitare din celelalte judeţe ale Moldovei. Din aceştia, 21 de medici rezidenţi sunt detaşaţi în judeţul Suceava. 

Instituția Prefectului județului Iași și Direcţia de Sănătate Publică Iaşi îşi arată toată disponibilitatea pentru a veni în sprijinul spitalelor din celelalte judeţe şi fac tot posibilul pentru a ajuta cu personal medical acolo unde situaţia o impune, păstrând permanent legătura cu unităţile sanitare din Iaşi şi regiunea Moldovei. 

           În aceeaşi masură, răspundem prompt şi solicitărilor unităţilor sanitare din judeţul Iaşi. Astfel, în baza articolului 1, aliniatul 3, al ordinului 74534 din 28.03.2020, care prevede ca “detașarea/delegarea în interiorul judeţului se dispune prin ordin al prefectului, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică, pe baza analizei situaţiei de la nivelul unităţilor sanitare, cu avizul conform al secretarului de stat șef al DSU”, facem precizarea că deţinem avizul conform căruia se detaşează 2 medici ATI de la Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi la Spitalul Elena Doamna şi Spitalul de Pneumoftiziologie Iaşi. În acest sens, urmează a fi emis un ordin de prefect. De asemenea, DSP Iaşi aşteaptă primirea avizului pentru detaşarea a încă 16 cadre medicale, 8 asistenţi medicale şi 8 infirmiere, de la Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi.   

  1. Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii şi Hans Kluge, director general al Biroului Regional Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au semnat, pe 7 aprilie 2020, Acordul Bianual de Cooperare între Ministerul Sănătăţii din România şi Organizaţia Mondială a SănătăţiiBiroul Regional Europa, într-o ceremonie oficială găzduită de Administraţia Prezidenţială.

Documentul reprezintă cadrul de colaborare între cele două instituţii pentru anii 2020-2021 şi stabileşte priorităţile de colaborare pentru această perioadă, care vizează îmbunătăţirea accesului la medicamente esenţiale, vaccinuri, diagnostice şi dispozitive pentru asistenţa medicală primară, pregătirea pentru urgenţe medicale şi răspunsul la aceste urgenţe, promovarea cadrelor sănătoase şi a politicilor de sănătate în toate domeniile.

           În cadrul Acordului de Colaborare Bianual, România primeşte sprijinul experţilor OMS în maximizarea oportunităţilor de promovare a sănătăţii populaţiei şi reducerea inegalităţilor de sănătate, prin adoptarea unei abordări intersectoriale, de sănătate în toate politicile.
Semnarea Acordului Bianual reprezintă de fiecare dată un moment important pentru sănătatea publică din România. Doresc să vă mulţumesc Domnule Preşedinte Klaus Iohannis, dumneavoastră personal, dar si Administraţiei Prezidenţiale pentru găzduirea acestui eveniment, pentru sprijinul constant şi grija manifestată faţă de sistemul sanitar. Vreau să asigur conducerea Biroului Regional OMS de deschiderea mea pentru dialog şi de colaborarea totală a Ministerului Sănătăţii, a Guvernului din care fac parte. Mulţumesc pentru sprijinul constant al Biroului OMS pentru Europa, atât pentru combaterea pandemiei COVID 19, cât şi pentru rezolvarea altor provocări cu care se confruntă sistemul sanitar românesc”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii.

     6. Recomandarea pentru cetăţeni este să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

     7.  La nivelul Judeţului Iaşi, numărul de telefon la care se poate apela CJCCI Iaşi, 24/24 ore,      este: 0232.256.265.

     8. Organizaţiile membre FONSS, Serviciul Voluntar de Ambulanţă – Asociaţia Ambulanţa. Life, Colegiul Sfântul Nicolae, Instituţia Prefectului Iaşi, prin Centrul de Urgenţe Sociale oferă suport persoanelor aflate in auto-izolare / carantina. Începând cu luna aprilie, Centrul de Urgenţe Sociale a lansat o nouă soluţie de sprijin pentru urgenţe sociale, persoane din carantină, cadre medicale sau pacienţi afectaţi de COVID19, persoane izolate sau autoizolate. Astfel, prin apelarea numărului 0374 34 64 64 (tarif normal), persoanele din categoriile menţionate pot solicita serviciile Centrului de Urgenţe Sociale. Noul număr permite conectarea apelurilor la un sistem unic de dispecerizare, ceea ce va facilita preluarea solicitărilor.

Lasa un comentariu