Tragedie într-o familie din Vaslui! O tânără de 15 ani a decedat după ce a ieșit din izolare cu o săptămână în urmă

Tragedie într-o familie din localitatea Tăcuta, județul Vaslui, după ce o adolescentă în vârstă de 15 ani a murit în brațele medicilor, în ambulanța care o transporta la spital. Fata fusese infectată cu coronavirus și ieșise din izolare cu o săptămână în urmă. 

Fata de 15 ani se simțea rău, tușea și avea febră, așa că a mers împreună cu mama ei la medicul de familie. Pentru că starea adolescentei era gravă, tușea, avea febră, iar saturația oxigenului în sânge era de 80%, a fost solicitată o ambulanță pentru a fi transferată la spital.

„Solicitarea la 112 a fost făcută de asistentul medical din dispensar pentru o fată de 15 ani care tușește și face febră de câteva zile. La fața locului a fost alocat un echipaj B2, cu asistentă, iar acolo a fost găsit și medicul de familie și asistentul medical, care acordau îngrijiri minorei. Pe lângă simptomele pe care copila le avea, medicul de familie a spus că aceasta ieșise din izolare în urmă cu o săptămână. În momentul preluării de către echipajul de pe ambulanță, fata avea saturație de aproximativ 80%, iar restul parametrilor îi avea relativ buni. Deși era conștientă, s-a solicitat sprijinul medicului de pe Terapie Intensivă Mobilă. Pe drum, până să se întâlnească cu echipajul TIM, adolescenta a intrat în stop cardiac. Din momentul când a intrat în stop până când a ajuns medicul urgentist au trecut opt minute, timp în care echipajul de pe ambulanță a efectuat manevrele de resuscitare. Când cele două echipaje s-au întâlnit, manevrele au fost continuate de către cei de la TIM, pentru alte aproximativ 50 de minute”, a declarat dr. Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, potrivit publicației locale Vremea Nouă.

Fata ieșise din izolare în urmă cu o sptămână

Potrivit medicului de familie, adolescenta ieșise din izolare în urmă cu o săptămână. Se simțea rău în ultimele zile, tușea și avea febră, însă a refuzat până în ultimul moment să meargă la cabinet.

Miercuri seară, mama ei i-a făcut un test anti Covid-19, pe bază de salivă, iar rezultatul a ieșit negativ. Joi dimineață, starea de sănătate i s-a agravat atât de tare, încât nu a mai avut încotro și a mers la cabinetul medical din sat.

După declararea decesului, trupul neînsuflețit al fetei a fost transportat la Spitalul Județean Vaslui, medicul legist urmând a stabili cauza morții. 

Poliția din Vaslui s-a autosesizat în acest caz, fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Citește și A sosit în ţară o nouă tranşă de vaccin de la compania farmaceutică Moderna

Lasa un comentariu