Şi-a găsit sfârşitul sub roţile unui camion, imediat după ce a plecat de la muncă. Vasluianca încerca să treacă strada, când şoferul a dat cu spatele

Un incident tragic a avut loc, luni dimineaţă, în localitatea Bălteni, din judeţul Vaslui. O femeie de 50 de ani a fost lovită mortal de un camion.

Accidentul a avut loc în apropierea unei ferme de păsări. Femeia tocmai ieşise de la serviciu şi voia să treacă strada prin spatele camionului, care venea la aceeaşi societate comercială. 

Şoferul TIR-ului nu a văzut-o însă şi a dat cu spatele. Victima a murit înainte ca echipajele de salvare să ajungă la faţa locului. Poliţiştii urmează să stabilească toate împrejurările în care s-a întâmplat teribilul incident, scrie observatornews.ro.

Lasa un comentariu