Un mort și doi răniți în urma unui accident rutier grav

O persoană a decedat şi alte două au fost rănite în urma unui accident produs, marţi, pe drumul judeţean DJ 293, la ieşirea din municipiul Dorohoi, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Maria Carp.

Potrivit acesteia, accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la revenirea pe bandă după efectuarea unei depăşiri. Şoferul în vârstă de 30 de ani, din judeţul Timiş, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat într-o râpă.

În urma accidentului, o femeie de 65 de ani a decedat, iar şoferul şi un pasager de pe scaunul din dreapta au fost răniţi.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de ambulanţă şi unul de descarcerare, în condiţiile în care femeia de 65 de ani a rămas prinsă între fiarele contorsionate ale autoturismului.

Şoferul vinovat de producerea accidentului nu se afla sub influenţa alcoolului. El este cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Lasa un comentariu