Un fost ofiţer al Ministerului Apărării Naţionale a preluat funcţia de prefect

Un fost ofiţer al Ministerului Apărării Naţionale a preluat, miercuri, funcţia de prefect al judeţului Botoşani, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Instituţia prefectului.

Alexandru Colbu, în vârstă de 50 de ani, a depus jurământul de credinţă în faţa funcţionarilor din Instituţia prefectului, a şefilor de instituţii publice şi a mai multor primari.

Colbu, care a fost susţinut de ALDE, s-a pensionat din sistemul militar în urmă cu zece ani şi a ocupat până în prezent funcţia de director general adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

‘Este un început nou pentru mine, o provocare onorantă, spun eu, căreia îi voi face faţă, aşa cum am făcut şi la alte provocări de care am avut parte. Mizez pe sprijinul şi pe colaborarea funcţionarilor din Instituţia prefectului şi nu numai, şi aici mă refer la toate instituţiile publice cu care Instituţia prefectului colaborează, având în vedere faptul că mizez şi pe experienţa pe care am acumulat-o de-a lungul timpului, atât în administraţia civilă, cât şi cea militară‘, a declarat Colbu.

La ceremonia de învestitură a noului prefect a asistat şi fostul prefect al judeţului, Dan Şlincu, preşedintele Consiliului Judeţean, Costică Macaleţi, dar şi liderul ALDE Botoşani, Roxana Anuşca Ţurcanu.

Lasa un comentariu