Un bărbat de 50 de ani ar fi încercat să violeze o femeie de 80 de ani. Acesta a fost reținut

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 din Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, în vârstă de 50 de ani, din comuna Vorona, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violare de domiciliu și tentativă la viol.

Din cercetările efectuate de oamenii legii, a reieșit faptul că acesta, la data de 24 iunie, ar fi pătruns, fără drept, în locuința persoanei vătămate, o femeie de 80 de ani, din comuna Vorona și, prin constrângere, ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu aceasta, victima reușind să se opună și să-l determine să părăsească imobilul.

„Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ.

Sursa: stiri.botosani.ro

Lasa un comentariu