Turist muşcat de viperă în Suceava. Bărbatul se afla într-o zonă greu accesibilă, în ce stare era când l-au găsit salvamontiştii

Alertă în Suceava, după ce un turist a fost muşcat de o viperă. Intervenția pentru salvarea victimei s-a făcut cu greutate, pentru că incidentul a avut loc într-o zonă greu accesibilă.

O plimbare la munte s-a încheiat cu o vizită la spital pentru un turist. Bărbatul se afla într-o zonă greu accesibilă din Suceava, când a fost muşcat de o viperă, scrie observatornews.ro.

În urma unui apel la 112, la faţa locului au ajuns salvamontiştii din cadrul Salvamont Suceava, iar misiunea acestora nu a fost deloc una uşoară.

Barbatul stătea în iarbă, se odihnea şi a fost muşcat de o viperă, spune Voicu Raia șeful Serviciului Salvamont Suceava.

Turistul a fost recuperat de salvamontişti şi transportat la spital 

Turistul a fost recuperat în cele din urmă din zona greu accesibilă şi dus către ambulanţă, pentru a primi îngrijiri medicale. Bărbatul a fost muşcat la mâna stângă de viperă.

Persoana muşcată de viperă este un domn în vârstă de 60 de ani, care a fost coborât de către colegii de la Salvamont, de undeva din pădure. Momentan, pacientul este stabil hemodinamic şi respirator, prezintă febră, undeva la 39,5 – 40 grade. Este posibil ca această muşcătură să fi avut loc în cursul nopţii sau în cursul dimineţii, a precizat Adrian Săraru, purtător de cuvânt alServiciului Judeţean de Ambulanţă Suceava.

Bărbatul muşcat de viperă a fost stabilizat şi transportat la cea mai apropiată unitate medicală pentru a-i fi administrat serul antiviperin.

Specialiştii ne sfătuiesc ca atunci când plecăm pe munte să fim echipaţi corespunzător, iar în cazul în care pe traseu întâlnim aceste reptile să le ocolim fără să facem mişcări bruşte.

Lasa un comentariu