Tragedia din Spitalul Piatra Neamț. Momentul în care criminalul intră hotărât să își ucidă soția

Suspectul în cazul crimei de la Spitalul de Urgenţă din Piatra Neamţ a fost arestat preventiv, sâmbătă. Bărbatul a recunoscut că şi-a ucis soţia, directoare de îngrijiri medicale, de supărare că femeia intentase divorţ toamna trecută.

Sunt informaţii că ea a cerut un ordin de protecţie, înspăimântată de ameninţările şi scandalurile lui. Ba chiar se temea să mai iasă pe strada neînsoţită! Procurorii susţin că omul a premeditat crimă!

Sebastian Dumitru Patriche a venit la spital după-amiaza, în timpul orelor de vizită. Camerele de supraveghere au surprins întreg traseul bărbatului. Cu o mână linistită care nu prevedea nimic îngrijorător, cu două sacoșe în mână – el a intrat în spital, ba chiar a zăbovit să salute două persoane din unitatea medicală, pe care le cunoştea.

Apoi a urcat la etajul al doilea, acolo unde soţia, de 49 de ani, asistentă medicală, director de îngrijiri în spital, avea cabinetul. A intrat înăuntru, dar pentru că era şi o infirmieră acolo, a ieşit şi a aşteptat momentul în care soţia rămâne singură.

La 15:30, când infirmiera a plecat, bărbatul a intrat în încăpere şi a încuiat uşa după el. Nu se mai ştie exact cum s-a petrecut lucrurile. La 15?45 o asistentă a încercat să intre în cabinet, dar nu a reuşit. După alte câteva minute, o altă colegă de-a femeii, care o cunoştea de 30 de ani, a venit să vadă ce se întâmplă. Uşa era acum descuiată.

Asistentă: Am deschis o uşă, unde am găsit-o pe colega agresată grav. Nu s a putut face absolut nimic.
Reporter: Dar cum era ieri?
Asistentă: Era foarte bine, fericită , tocmai numită în noul post de director. Era mulţumită că a câştigat.

Purtătorul de cuvânt al spitalului: S-a baricadat înăuntru. Au intervenit cu rapiditate colegii de la UPU, colegii de la pază. Din păcate, colegii de la UPU nu au putut să-i salveze viaţa, după îndelungi manevre de resuscitare.”

Lasa un comentariu