O tanara si-a gasit bunicii morti in pat

O tânără care a mers în vizită pentru a serba de naştere a bunicii a avut cel mai mare şoc din viaţă. În momentul în care tânăra şi soţul acesteia au intrat în locuinţa bunicilor din localitatea Plopeni, oraş Salcea, au descoperit cu stupoare că bătrânii erau întinşi pe paturile lor din bucătăria de vară, iar în cameră mirosea a gaz metan.

Soţul nepoatei a pus mâna pe telefon şi a sunat la 112 pentru a cere ajutorul echipajelor medicale. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă două maşini ale SMURD, una de Terapie Intensivă Mobilă – TIM și cealaltă Echipaj de Prim-Ajutor – EPA. Timp de aproximativ 30 de minute, cadrele medicale au încercat să-i resusciteze pe cei doi bătrâni. După câte se pare, bătrânul nu era mort la apariţia echipajelor medicale, dar chiar şi aşa nu a mai putut fi ajutat. Probabil că dacă nepoata ar fi ajuns ceva mai repede ar fi existat şanse ca soţii Eugenia şi Costache Florea, ambii în vârstă de 78 de ani, să fi fost salvaţi.

Din primele rezultate ale anchetei rezultă că tragedia s-a produs după ce flacăra focului din soba cu gaz cu care era încălzită bucătăria de vară s-a stins, iar robinetul de alimentare a rămas deschis. La locul tragediei a sosit şi un echipaj al E.ON Gaz, care a verificat instalaţia şi a constatat că nu existau scurgeri de gaze.

sursa:monitorulsv.ro

Lasa un comentariu