O Persoană A Suferit Arsuri Grave În Urma Unui Incendiu De Vegetaţie Care A Cuprins Zeci De Hectare

Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost găsit în stare gravă, la marginea unui lan cuprins de flăcări. Un elicopter SMURD de la Iași a fost chemat în zona, după ce echipajul de la Ambulanță Huși a parcurs o porțiune din drumul accidentat cu o mașină de teren.

A fost o misiune contracronometru, dat fiind faptul că localitatea de unde a venit apelul la 112 este una izolată, accesul fiind greu accesibil, indiferent de anotimp.

Bărbatul a fost victima unui incendiu violent izbucnit pe un teren aflat la marginea satului Fundătură, pe o suprafață de zece hectare.

Un localnic l-a găsit pe omul de aproximativ 50 de ani care suferise arsuri pe o mare parte din corp; față, membre superioare și inferioare și a cerut ajutorul autorităților.

Medicii de la Ambulanță Huși au ajuns la pacient cu o mașînă de teren.

Și elicopterul SMURD a întâmpinat dificultăți în alegerea locului de aterizare.

Din cauza rănilor suferite bărbatul a intrat în stop cardio – respirator.

(Sursa: Radioiasi.ro)

Lasa un comentariu