„Ăsta într-o zi se duce jos.” Un pod din Suceava în pericol de prăbuşire

Dezastrul din Neamţ, unde un pod s-a prăbuşit cu două maşini pe el, se poate repeta în Suceava. Vorbim despre o construcţie veche de peste 100 de ani, care asigură traversarea peste râul Moldova.

Starea avansată de uzură şi gropile din trotuare au transformat podul într-o capcană pentru şoferi şi pietoni. Autorităţile caută soluţii să-l salveze, dar până acum au făcut doar cârpeli, scrie observatornews.ro.

Timpul şi-a pus serios amprenta asupra podului de pe drumul care face legătura între în Cornu Luncii şi staţiunea turistică Mălini. A fost dat în folosinţă în anul 1910, iar singurele reparaţii majore de care a avut parte au fost în anii ’80. Fără nicio lucrare de consolidare în ultimii 40 de ani, pilonii şi grinzile de susţinere au ajuns într-o stare vizibilă de degradare.

Localnic: “Multe gropi, doar îl cârpeşte pe ici, pe colo. Grinzi de o sută de ani.

Localnic: “Nu-i sigur deloc. Ăsta într-o zi se duce jos.”

Eugen Girigan – fost director Drumuri şi Poduri Suceava: “Pericolul cel mai mare este la grinzile independente. Beton degradat şi se observă deja armatura, aici la mijlocul grinzii independente acolo. Aia trebuie decapat tot şi refăcut tot. Uitaţi-va şi la infrastructură, este betonul vechi, ce s-a mai executat, acuma trebuie cămăşuite din nou.”

Potrivit specialiştilor, durata de exploatare a unui pod din beton armat este cuprinsă între 30 şi 50 de ani. În ciuda pericolului, zeci de şoferi îşi pun viaţa în pericol trecând zilnic pe aici. La fel şi pietonii.  Cea mai apropiată rută ocolitoare se află la 20 de kilometri distanţă.

Degradarea podului poate fi observată cel mai bine pe partea pietonală. Există porţiuni din trotuar, unde bucăţi de beton au căzut şi au rămas găuri. Pot reprezenta adevărate capcane pentru pietoni, oricând.

În căutarea unei rezolvări

Autorităţile cunosc problema şi caută o rezolvare. O expertiză tehnică făcută în urmă cu aproximativ patru ani a oferit două variante. Prima ar fi înlocuirea completă a actualului pod. A doua, construcţia unui pod nou în vecinătate, concomitent cu reabilitarea celui existent.

Vasile Tofan – vicepreşedinte Consiliul Judeţean Suceava: “Urmează ca experţii să se pronunţe daca se poate reabilita, merita reabilitat sau se face un pod nou cu două căi inclusiv pentru traficul greu. Pentru ca aţi văzut, în momentul de faţă, pentru traficul greu, circulţia nu poate fi în ambele sensuri.”

Examinarea tehnică este realizată de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri şi vizează toate cele 160 de poduri cu o lungime mai mare de zece metri din judeţ.

Lasa un comentariu