Primarul orasului Bacau a fost trimis in judecata de catre Directia Nationala Anticoruptie

Primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie (sub forma determinării) la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, într-un dosar legat de finanţarea a două asociaţii.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Dragoş Daniel Ştefan, viceprimar al municipiului Bacău.

Potrivit DNA, la data de 10 iulie 2017, într-o şedinţă a Consiliului Local Bacău, Cosmin Necula şi Dragoş Daniel Ştefan i-au determinat cu intenţie pe consilierii locali prezenţi să adopte o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

Ca urmare a demersurilor celor doi, Consiliul Local Bacău, în calitate de organ deliberativ şi în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, a dispus finanţarea proiectelor depuse de două asociaţii (cu sumele de 553.000 lei, respectiv 15.000 de lei) deşi acestea, în urma punctajului acordat de Comisia tehnică de aplicare a Legii 350/2005, s-au clasat pe locurile 12, respectiv 20, iar proiecte având un punctaj superior au fost respinse.

Prin finanţarea acestor proiecte au fost încălcate dispoziţiile Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general şi au fost vătămate interesele legale ale solicitanţilor care au întrunit un punctaj mai mare.

Corelativ, cele două asociaţii, beneficiare ale fondurilor, au obţinut un folos necuvenit constând în acordarea de finanţări nerambursabile la care nu erau îndreptăţite, potrivit dispoziţiilor legii menţionate.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău.

Lasa un comentariu