Poliţista din Botoşani care a reuşit să salveze fetiţa sechestrată de tatăl său: Când am luat-o în braţe, am plâns de parcă era copilul meu

Ministerul de Interne a transmis, sâmbătă, felicitări poliţistei a din Botoşani care a reuşit să salveze fetiţa de trei ani pe care tatăl o ţinea sechestrată în casă.

,,Astăzi, Iulia, a reuşit să salveze viaţa unei fetiţe de 3 ani. Tatăl fetiţei, cunoscut cu anumite afecţiuni şi sub influenţa băuturilor alcoolice, le-a scos cu violenţă din casă pe mama şi bunica acesteia, apoi a ameninţat că va ucide fata cu o macetă. Iulia a reuşit să negocieze cu bărbatul”, a transmis, sâmbătă, MInsterul de Interne, pe pagina de Facebook.

După o discuţie de aproximativ 20 de minute, poliţista l-a convins pe bărbat să îi ofere fetiţa în siguranţă.

„Când am luat-o în braţe mi-au lăcrimat imediat ochii, de parcă era copilul meu! În momentul în care i-am dat mamei fetiţa, am simţit în ochii acestia o bucurie pe care nu o pot exprima!”, a declarant poliţista, conform adevarul.ro.

Iulia Froicu este poliţistă de 3 ani în cadrul Biroului de Ordine Publică al Municipiului Botoşani. După ce a predate fetiţa, bărbatul s-a predat poliţiştilor aflaţi la faţa locului şi s-a întocmit un dosar penal pe numele său. Bărbatul a fost internat la Psihiatrie.

Lasa un comentariu