Pieton accidentat mortal în municipiul Roman

Un bărbat care circula pe carosabil a fost accidentat mortal, joi seara, la ieşirea din municipiul Roman spre comuna Sagna, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Georgiana Moşu.

‘Din primele cercetări a reieşit că, în timp ce un bărbat de 53 de ani, din Roman, conducea o autoutilitară pe DJ 207 A, în municipiul Roman, a surprins şi a accidentat un bărbat care se deplasa pe partea carosabilă. În urma impactului, pietonul a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ’, a transmis Georgiana Moşu.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii identităţii pietonului, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, scrie agerpres.ro.

Lasa un comentariu