O profesoară de la Şcoala Fruntişeni este acuzată de agresiune asupra unui elev

Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui a început verificări, după ce la adresa unei profesoare de Limba română de la Şcoala Grăjdeni, comuna Fruntişeni, au apărut acuzaţii că ar agresa fizic şi verbal elevii.

Mama a doi copii de la şcoala respectivă susţine că în urmă cu un an băiatul său a fost lovit de profesoară, iar recent fiicei sale i s-a făcut rău după ce ar fi fost certată de cadrul didactic. Femeia susţine că profesoara ar mai agresa şi alţi copii, dar că părinţii acestora nu au curaj să spună nimic deoarece profesoara este soţia primarului comunei.

‘Am luat legătura cu domnul director, care ne-a transmis că a luat măsuri. Vom efectua şi propriile verificări, pentru a stabili ceea ce s-a întâmplat şi ce măsuri se impun‘, a declarat, inspectorul general şcolar adjunct, Cristiana Botan.

La Secţia 3 Poliţie Rurală Bârlad se află în lucru un dosar pentru purtare abuzivă, deschis în urma unei plângeri depuse anul trecut, scrie agerpres.ro.

‘În cursul anului trecut, a fost făcută o sesizare de către o femeie în vârstă de 60 de ani, din comuna Vinderei, cu privire la faptul că nepotul său, la momentul respectiv în vârstă de 12 ani, a fost agresat de o doamnă profesor. Copilul a fost atunci transportat la spital. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, cercetările fiind continuate de poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Bârlad‘, a declarat Bogdan Gheorghiţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.

Lasa un comentariu