O casă cu anexe din localitatea Pârjol, distruse de un incendiu

O casă de locuit şi trei anexe gospodăreşti din localitatea Pârjol au fost distruse, miercuri, de un incendiu, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta pe o suprafaţă de circa 300 metri pătraţi, a mai precizat sursa citată, scrie agerpres.ro.

„Incendiul a fost lichidat şi, din fericire, nu au fost victime. Cauza probabilă a incendiului este coşul de fum deteriorat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

La intervenţie au participat 16 pompieri din cadrul ISU Bacău, pompierii voluntari din comuna Solonţ şi cei ai unei societăţi private.

Lasa un comentariu