Judeţul Neamţ a câştigat definitiv procesul cu judeţul Harghita pentru Cheile Bicazului

Judeţul Neamţ a câştigat definitiv procesul intentat de judeţul Harghita şi municipiul Gheorgheni în ceea ce priveşte graniţa dintre cele două unităţi administrativ teritoriale.

Prefectul George Lazăr a declarat că judecătorii Curţii de Apel Ploieşti au admis excepţia imposibilităţii contestaţiilor, invocată de Prefectura Neamţ.

‘Curtea de Apel Ploieşti a respins contestaţiile în anulare, ca inadmisibile şi a obligat contestatarii – municipiul Gheorgheni şi judeţul Harghita la plata către intimata comuna Bicaz-Chei a sumei de 8.000 lei, câte 4.000 lei fiecare. Este o sentinţă irevocabilă, pronunţată în şedinţa publică de azi, 13.01.2021. Am câştigat încă o dată procesul Cheile Bicazului! Asta înseamnă să fii patriot, să îţi iubeşti judeţul şi să te baţi cu toată priceperea şi cu buna credinţă pentru dreptate şi obiectivele de valoare’, a declarat prefectul George Lazăr.

Judeţul Harghita şi municipiul Gheorgheni au acţionat în instanţă judeţul Neamţ şi comuna Bicaz Chei, solicitând mutarea graniţei în interiorul Cheilor Bicazului, noteaza agerpres.ro.

Prin sentinţa din 12 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Prahova, Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a fost stabilită o nouă linie de hotar dintre teritoriul administrativ al municipiului Gheorgheni şi teritoriul administrativ al comunei Bicaz Chei, iar judeţul Neamţ a pierdut circa 5.000 de hectare din comuna Bicaz Chei, respectiv Cheile Bicazului.

Sentinţa a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel Ploieşti de autorităţile din Neamţ, iar la termene s-a prezentat prefectul George Lazăr, abia numit pe funcţie.

Curtea de Apel Ploieşti a dat câştig de cauză judeţului Neamţ în 2020, dar autorităţile din Harghita au deschis un nou proces în care au solicitat contestaţia prin anulare.

Miercuri, Curtea de Apel Ploieşti a respins această solicitare astfel că sentinţa pronunţată anul trecut rămâne definitivă.

Lasa un comentariu