Întorsătură de situaţie în cazul tânărului legat cu lanţul de copac, la Vaslui. Mama lui a minţit

Tânărul din Vaslui, care a fost găsit legat cu lanţul de un copac din curtea gospodăriei, nu fusese legat de mama lui. Femeia a minţit, ca să-l protejeze pe tatăl vitreg al tânărului

Tânărul a fost găsit legat cu lanţul de un copac, în soare, dezbrăcat, fără apă şi mâncare. El ar fi fost legat chiar de către propria mamă, iar femeia a confirmat acest lucru, însă anchetatorii au descoperit că femeia a minţit.

De fapt, cel care îşi legase de copac fiul vitreg cu lanţul era tatăl vitreg al tânărului şi nu mama acestuia.

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui din cadrul Poliției Municipiului Vaslui l-au reținut pentru 24 de ore pe bărbatul în vârstă de 59 de ani, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Dus în această după-amiază în fața instanței, tatăl vitreg al băiatului a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

„În data de 30 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Bălești, comuna Cozmești, într-o gospodărie, un tânăr este imobilizat cu lanțul de un copac. Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat de 59 de ani, din Bălești, și-a imobilizat fiul vitreg (28 de ani), legându-l cu un lanț metalic de un copac aflat curtea locuinței. În urma probatoriului administrat, la data de 30 iunie, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, iar în cursul zilei de astăzi acesta a fost prezentat în fața instanței, unde a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului”, anunţă IPJ Vaslui, citat de vremeanoua.ro.

Lasa un comentariu