Femeie salvată de poliţişti din apă, în zona podului din cartierul Şerbăneşti

O femeie în vârstă de 69 ani a fost salvată de poliţişti din apă, în zona podului Şerbăneşti din municipiul Bacău, unde a ajuns din motive deocamdată neelucidate.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul principal Cătălina Păduraru, a declarat, marţi, că poliţiştii au intevenit după ce au auzit strigătele de ajutor ale femeii.

S-au mobilizat imediat, au procurat o funie şi au acţionat operativ pentru scoaterea acesteia din apă. Ulterior, au stabilit că este vorba despre o femeie de 69 de ani care nu mai putea să înoate până la mal’, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău într-un comunicat de presă.

Poliţiştii au solicitat o ambulanţă care a transportat femeia la spital, în vederea examinării medicale, scrie agerpres.ro.

Lasa un comentariu