Drama unor copii de 12 şi 8 ani din Vaslui: au fost bătuţi de tată cu biciul. Şi-au implorat profesorii să-i salveze: „Dormeau pe unde apucau. Copii chinuiţi”

Drama unor fraţi din Vaslui a ieşit la iveală, după ce o fetiţă de 12 ani pur şi simplu nu a mai avut puterea să se întoarcă acasă, de la şcoală. Sătulă de bătăi, de foame şi de viaţa chinuită alături de un tată violent şi o mamă care nu putea să-i ţină piept, copila şi-a implorat profesorii s-o salveze atât pe ea, cât şi pe frăţiorul ei de opt ani.

Doi copii, de 12 şi 8 ani, au suferit ani întregi de abuzuri, umilinţe şi bătăi din partea propriului tată. Suferinţa fraţilor a culminat săptămâna trecută, atunci când, după ce s-a îmbătat, bărbatul de 70 de ani i-a biciuit. Oamenii din sat ştiau că li se întâmplă des asta, scrie observatornews.ro.  

„Dormeau pe unde apucau. Copii chinuiţi. Nu mâncare, mai mâncau pe la noi, suntem gard în gard acolo. Stăteau flămânzi, neîmbrăcaţi, nespălaţi. Bine că i-a luat statul, să stea undeva la adăpost, să aibă ce şi mânca. Că ei când mâncau, săracii nu se mai săturau”, a declarat un vecin.

Cei doi copii au refuzat să se întoarcă acasă

De bătăi nu scăpa nici mama lor, pe care bărbatul o acuza constant de infidelitate. De teama lui, femeia de 49 de ani a ajuns să stea prin sat de multe ori, împreună cu cei doi copii. „În fiecare zi numa bea şi ne insulta. O venit noaptea, la ora două noaptea, o bătea cu biciul, dar tare”, a declarat mama copiilor.

Cei doi copii au refuzat să se întoarcă acasă, aşa că au fost duşi într-un centru din cadrul DGASPC Vaslui. Erau plini de vânătăi, flămânzi, murdari şi foarte speriaţi. „Minora de 12 ani ne-a dezvăluit situaţia de neglijare socio-familială şi comportamentul agresiv al tatălui exercitat în mod repetat atât asupra sa cât şi asupra fratelui acesteia, cu vârsta de 8 ani. Ambii minori prezentau cicatrici şi escoriaţii”, a declarat Irina Cîmpeanu, purtător de cuvant DGASPC Vaslui.

Chiar şi aşa, mama celor doi spune că ea nu i-a neglijat şi că-i vrea înapoi. „Îi spălam, cum să n-am grijă de copii. Eu le luam de mâncare. Eu îi vreau acasă, înapoi”, mai spune mama micuţilor. A fost sesizată poliţia, care a deschis dosar penal.

Lasa un comentariu