Două autoturisme s-au ciocnit pe E581;ambulanţa, solicitată pentru un copil de un an aflat într-una dintre maşini

(Sursa Foto: Aloiasi.ro)

Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier petrecut pe drumul E581, în localitatea Creţeşti, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Huşi, ulterior fiind solicitată o ambulanţă pentru un copil de un an aflat într-una dintre cele două maşini.

‘În urma impactului dintre cele două autoturisme, victimele s-au autoevacuat, dar a fost solicitat un echipaj SAJ pentru copilul de un an, aflat cu părinţii într-unul din autoturismele afectate. Pompierii au asigurat măsuri PSI şi au încercat să liniştească părinţii şi copilul speriat, până la sosirea ambulanţei‘, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Dan Ionaşcu.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul, scrie agerpres.ro.

Lasa un comentariu