Criminalul feroce din Botoşani, gest extrem în celula din Penitenciarul Gherla

Mădălin Miki Lupu, criminalul feroce condamnat pe viaţă după ce a ucis patru oameni, şi-a incendiat camera de detenţie din Penitenciarul Gherla.

Tânărul de 26 de ani, care ucis de patru ori – două crime le-a comis în libertate, alte două în Penitenciarul Gherla – era ţinut la izolare, si, în mod normal nu avea voiă să aiba asupra lui bricheta sau chibrituri, însa, nu se ştie cum, a dat foc patului.

Fumul a fost văzut repede de gardieni, astfel că nimeni nu a păţit nimic şi focul nu s-a extins.

Mădălin Lupu a ucis două femei, ca să aibă bani pentru ziua de naștere
Anul trecut, în noiembrie, Mădălin Miki Lupu a pus la cale o evadare ca în filme.

A început să sape din celulă un tunel spre libertate, ascuns după un frigider. A reuşit să străpungă 33 de centimetri din zid, fără să fie auzit. Mai avea un rând de cărămidă până la ghena de gunoi din interiorul clădirii de detenţie – prima lui poartă spre evadare, scrie observator.tv.

Ghena interioară este legată de alta exterioară, printr-un burlan prin care deţinutul s-ar fi putut strecura uşor, până în curtea închisorii. Intenţia lui era să ajungă la Biserica penitenciarului, apoi să se ascundă în clădirea dezafectată a fabricii de mobilă.

De acolo mai avea un singur obstacol.

Doar un zid de caramida îl mai despărţea pe deţinut de libertate. Zidul are însă 6 metri înălţine, sârmă ghimpată şi este supravegheat zi şi noapte. E foarte greu de crezut că barbatul ar fi reuşit să treacă de el neobservat.

A luat viaţa unei femei pentru 90 de lei

Planul i-a fost dejucat de doi colegi de celulă care au descoperit tunelul şi au alertat gardienii, chiar în momentul în care Miki era transportat cu o autospecială în afara închisorii.

Mădălin Miki Lupu a fost condamnat la închisoare pe viaţă, în martie 2018. În vara lui 2017 a ucis două femei pentru bani. Uneia dintre ele i-a luat viaţa pentru 90 de lei, ca să-şi facă un cadou de ziua lui. Tânărul are şapte clase şi a mai fost închis cinci ani pentru viol.

Lasa un comentariu