Cinci comune sucevene au devenit stațiuni turistice de interes local

Cinci comune din județul Suceava au primit oficial titlul de stațiuni turistice de interes local. Este vorba despre comunele Moldovița, Panaci, Putna, Șaru Dornei și Vama.

Dacă până acum in Bucovina existau 11 stațiuni turistice de interes local, acum putem vorbi de 16 și asta pentru că alte 5 comune au primit această titulatură, datorită obiectivelor bine cunoscute dar și a creșterii locurilor de cazare în zonele respective, scrie observatornews.ro.

Noile stațiuni turistice de interes local sunt localitățile Moldovița, Panaci, Putna, Șaru Dornei și Vama. Iar dacă vorbim de atracțiile din zonele respective, putem enumera, atât mănăstirile Putna și Moldovița, Chilia lui Daniile Sihastru, cât si muzeele de ouă încondeiate sau Parcul National Călimani.

Odată cu noul statut, cele 5 comune pot atrage mai ușor fonduri dar și investitori pentru promovarea și dezvoltarea ofertei turistice. De altfel, in județul Suceava sunt și patru stațiuni turistice de interes național, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Sucevița și Vatra Dornei.

Aşadar, fie că alegeţi un sejur în Bucovina într-o stațiune turistică de interes local sau național, oferta turistică este variată și pentru toate gusturile.

Lasa un comentariu