Bărbat băut şi fără permis, depistat la volan în miez de noapte

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat, în trafic, un bărbat care conducea un autoturism, deşi era în stare de ebrietate şi avea permisul de conducere suspendat.

În data de 02.10.2019, ora 23.10, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iaşi au oprit în trafic pentru control, pe raza localității de frontieră Hilişeu Crişan, județul Botoşani, un autoturism marca VW Golf, înmatriculat în România, condus de cetățeanul român F.V., în vârstă de 59 de ani, domiciliat pe raza județului Botoşani.

La solicitarea documentelor pentru control, persoana în cauză nu a putut prezenta permisul de conducere, întrucât în bazele de date aceasta figura cu permisul de conducere reţinut.

Poliţiştii de frontieră au observat faptul că bărbatul emana şi halenă alcoolică, motiv pentru care a fost solicitat sprijinul unui echipaj din cadrul Biroului Rutier Dorohoi în vederea testării cu aparatul etilotest. Astfel, rezultatul testării bărbatului a fost de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul având dreptul de conducere suspendat şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Lasa un comentariu