Trei victime între care două cu arsuri din cauza unei explozii urmate de un incendiu, la Aerostar Bacău

O explozie urmată de incendiu s-a produs la Aerostar Bacău. Din primele informații sunt trei oameni răniți. „O substanță cu care se lucra s-a aprins”, a precizat managerul companiei pentru presa locală. 

„Am fost sesizați că a avut loc un incendiu lichidat la Aerostar. S-au deplasat doi inspectori de prevenire din cadrul ISU pentru a evalua situația. Știm că au fost 3 victime, preluate de Ambulanță”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, potrivit Ziarul de Bacău

Din primele informații, sunt trei victime, între care două au arsuri pe suprafața corpului, iar cea de-a treia a suferit un atac de panică.  

Reprezentanții Spitalului Județean Bacău spun că victimele cu arsuri sunt în stare stabilă. Cei doi bărbați au arsuri pe circa 10-15% din suprafața corpului. Medicii fac investigații, iar pacienții vor fi duși la computerul tomograf și vor fi văzuți de un medic plastician.

Ei rămân internați la secția de arși a spitalului. Cea de a treia victimă care a suferit un atac de panică a refuzat să fie transportată la spital.

„A fost o problemă care se va analiza, un accident de muncă nu foarte mare, o substanță cu care se lucra s-a aprins”, a susținut managerul companiei.

Potrivit acestuia, detaliile vor putea fi cunoscute în urma anchetei declanșate., conform DiGi24.

Citește și Un profesor din Cluj a fost lovit mortal de o autoutilitară, în timp ce se afla pe un trotuar în centrul oraşului

Lasa un comentariu