Percheziţii într-un dosar de delapidare

Un bărbat de 41 de ani din municipiul Bacău este acuzat de delapidare după ce ar fi încasat mai multe sume de bani, în numele unei organizaţii neguvernamentale, pe care nu le-a înregistrat în contabilitate.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat trei percheziţii domiciliare în acest dosar, în urma cărora bărbatul a fost condus la audieri.

‘O percheziţie a fost efectuată la sediul unei asociaţii şi două la imobilele folosite de preşedintele asociaţiei, într-o cauză penală aflată în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare. În fapt, din 2018 până în prezent, asociaţia ar fi încasat mai multe sume de bani, sub formă de donaţii de la persoane fizice şi juridice, care nu ar fi fost înregistrate în evidenţa contabilă, fiind însuşite în interes personal de bărbatul de 41 de ani’, a precizat, sâmbătă, într-un comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subinspectorul Cătălina Păduraru.

La percheziţii au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace materiale de probă, printre care şi chitanţiere cu sume încasate de asociaţie, despre care există suspiciunea că nu sunt evidenţiate ca venituri, precum şi contracte de sponsorizare sau contracte de donaţie încheiate în fals, scrie agerpres.ro.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de delapidare. 

Lasa un comentariu