Anchete declanşate de IŞJ după arestarea preventivă a două cadre didactice ce au agresat sexual minori

Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a declanşat anchete la sediul unităţilor şcolare din Costâna şi Bosanci, după ce două cadre didactice au fost arestate preventiv pentru că au agresat sexual mai mulţi minori, a informat, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, inspectorul general Grigore Bocanci.

Potrivit sursei citate, IŞJ Suceava a fost informat referitor la cele două acuzaţii de la Şcoala Gimnazială ‘Vasile Bumbac’ Costâna, structura a Şcolii Gimnaziale Todireşti, şi de la Şcoala Gimnazială Bosanci, de către conducerile şcolilor, scrie agerpres.ro.

Situaţiile sunt foarte grave, atât în cazul lui C.V.D., cât şi în cazul lui M.P, ambii profesori fiind arestaţi pentru 30 de zile. Sunt două fapte condamnabile, practic de neînţeles, în care poliţia şi procuratura îşi vor exercita atribuţiile, anchetele fiind în curs de desfăşurare. Echipe de control ale Inspectoratului şcolar vor realiza anchete la sediul celor două unităţi de învăţământ în cursul săptămânii viitoare. Vor fi verificate şi examenele psihologice susţinute de către cei doi profesori la începutul anului şcolar. De asemenea, la nivelul şcolilor vor fi realizate cercetări de către comisiile de disciplină”, se arată în comunicat.

Citiți și Caz șocant în Suceava! Educatoare arestată pentru agresarea sexuală a trei fetiţe de la grădiniţă

Sursa citată a precizat că la Costâna ancheta Inspectoratului şcolar este în desfăşurare, joi fiind prezentă o echipă de control la unitatea de învăţământ, dar nu s-a putut lua legătura cu profesorul inculpat deoarece îşi luase concediu fără plată.

Două persoane bănuite de agresarea sexuală a unor minori au fost fost reţinute şi, ulterior, arestate preventiv, acestea fiind cercetate în două dosare distincte, a informat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.

Potrivit sursei citate, cercetările au fost continuate vineri într-o cauză din 12 ianuarie 2022, când o elevă în vârstă în vârstă de 14 ani a fost victima unor avansuri cu tentă sexuală şi a unui comportament indecent şi provocator din partea unui bărbat în vârstă de 59 de ani.

După continuarea cercetărilor în caz, poliţiştii au dispus reţinerea bărbatului pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat instanţei competente ce a dispus arestarea pentru 30 de zile pentru agresiune sexuală şi a respins ca nefondată cererea inculpatului de a beneficia de arest la domiciliu.

Totodată, s-au continuat cercetările într-un dosar complex din luna decembrie 2021, fiind administrat material probator şi efectuate două percheziţii domiciliare.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava a precizat că, în acest caz, o femeie a sesizat faptul că autoturismul proprietate personală parcat în faţa blocului a fost incendiat în data de 17 decembrie 2021, fiind identificat autorul şi reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior arestat preventiv.

Din cercetările efectuate s-a stabilit, ulterior, că bărbatul care a incendiat maşina este tatăl a două fetiţe şi ar fi recurs la acest gest de răzbunare ca urmare a unor acte de agresiune sexuală din partea femeii asupra fiicelor sale.

Din verificările ulterioare s-a conturat că aceste aceste acte de agresiune sexuală, inclusiv fizică, asupra minorelor au existat, fiind identificată chiar şi o a treia victimă, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la agresiuni sexuale repetate.

În urma probatoriului administrat şi a două percheziţii efectuate în data de 14 ianuarie 2022 pe raza localităţilor Suceava şi Bosanci, s-a dispus reţinerea femeii pentru 24 de ore, ulterior aceasta fiind arestată preventiv pentru 30 de zile. 

Lasa un comentariu