Anchetă în Suceava după publicarea unor imagini cu copii transportaţi pe barele metalice ale unei maşini

Poliţiştii din Suceava s-au autosesizat şi au făcut verificări, după publicarea unor imagini cu copii transportaţi pe barele metalice ale unei maşini, scrie News.ro. 

Şoferiţa, o tânără de 20 de ani, a fost amendată, iar părinţii copiilor care s-au agăţat de maşină au fost avertizaţi.

Poliţiştii din suceava s-a autosesizat şi au făcut verificări, după ce în spaţiul public au apărut imagini cu un autoturism care transporta pe barele metalice situate pe părţile laterale ale caroseriei 4 minori.

”Maşina a fost condusă pe raza comunei Zvoriştea de către o femeie de 20 de ani din localitate. Aceasta a preluat-o pe sora sa de la şcoală şi pe alţi trei colegi, la plecarea de pe loc pe barele metalice exterioare poziţionându-se alţi 4 minori. Femeia a rulat în acest fel câţiva zeci de metri, ulterior oprind vehiculul şi solicitându-le celor 4 minori să coboare”, au transmis poliţiştii.
Aceştia au precizat că a fost audiată femeia care a condus masina, dar şi părinţii minorilor implicaţi.

”Părinţii copiilor au fost avertizaţi şi instruiţi cu privire la pericolele generate de acest tip de comportament, iar şoferiţa de 20 de ani a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.160 lei pentru încălcarea legislatiei rutiere, respectiv pentru transportul persoanelor în afara caroseriei”, au mai transmis poliţiştii.

Aceştia continuă verificările cu privire la alte aspecte privind punerea în pericol a vieţii sau sănătăţii minorilor respectivi.

(Sursa: News.ro)

Lasa un comentariu