Accident pe DN 17, unul dintre șoferi a fugit de la locul faptei

Patru persoane, dintre care un copil, au fost rănite, miercuri seara, în urma unui accident produs pe DN 17, la ieşirea din Câmpulung Moldovenesc spre Suceava, în care au fost implicate două autoturisme, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Potrivit acestuia, într-o maşină se aflau doi adulţi şi copilul, iar în cea de a doua a fost găsită o persoană încarcerată, iar o a doua persoană, posibil şoferul, nu a mai fost găsită la locul accidentului, scrie Agerpres.

La faţa locului intervin modulul SMURD de la Detaşamentul Câmpulung Moldovenesc cu autospeciala de descarcerare şi o ambulanţă, precum şi trei ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă judeţean.

Persoana încarcerată şi una adultă din prima maşină sunt în stop cardiorespirator şi se efectuează manevre de resuscitare, iar în ajutor a mai sosit la faţa locului un echipaj de la Garda de Intervenţie din Gura Humorului.

Poliţia cercetează cauzele şi împrejurările producerii accidentului.

Lasa un comentariu