Dumitru Oprea: „România nu are plan privind energia și clima pentru reducerea gazelor cu efect de seră”


Deputatul PNL Dumitru Oprea a adresat Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor o solicitare în legătură cu stadiul în care se află planul României privind clima şi energia pentru reducerea poluării, ce trebuia înaintat către Comisia Europeană.


„În octombrie 2014, Consiliul European a adoptat cadrul de politici privind clima și energia pentru 2030, având ca principal obiectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul UE cu cel puțin 40% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990. Termenul de transmitere a planurilor pentru punerea în aplicare a angajamentelor luate de UE în cadrul Acordului de la Paris privind clima a fost sfârșitul anului 2019. Cu toate acestea, câteva state, printre care și România, nu le-au înaintat, determinând Comisia Europeană (CE) să le notifice prin scrisori”, a declarat parlamentarul PNL.

În acest context, deputatul Dumitru Oprea a cerut Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor informaţii despre principalele prevederi ale planului, precum și impedimentele care au dus la nerespectarea termenului propus de Comisia Europeană.

sursa: comunicat de presă remis de către Birou Parlamentar Deputat Dumitru

Lasa un comentariu