Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a făcut noi demersuri pentru înființarea unei extensiuni la Orhei

Înființarea unei extensiuni la Orhei! O delegație a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a avut o întrevedere cu Dinu ȚURCANU, Președintele raionului Orhei din Republica Moldova și cu Pavel VEREJANU, Primarul Municipiului Orhei, cu scopul de a discuta noi aspecte privind posibilitatea înființării unei Extensiuni a UAIC la Orhei.

În cadrul acestei extensiuni urmează să funcționeze, începând cu anul universitar 2022-2023, specializarea Geografia turismului din cadrul Facultății de Geografie și Geologie, studii de licență, forma de învățământ cu frecvență (la zi), pentru care vor fi disponibile 100 de locuri. De asemenea, tot în cadrul acestei extensiuni se intenționează înființarea specializării Chimie alimentară.

Înființarea unei extensiuni la Orhei

Autoritățile din Orhei vor pune la dispoziție, cu titlu gratuit, spațiile necesare pentru desfășurarea activităților didactice.

Posibilitatea înființării unei extensiuni la Orhei s-a conturat și în urma vizitei efectuate la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași de către Dinu ȚURCANU, Președintele raionului Orhei, în luna martie a acestui an. Atunci s-au evidențiat aspecte privind oportunitățile de care pot beneficia tinerii din această regiune, accesând programe de studii universitare de licență sau master.

În prezent, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași are două extensiuni în Republica Moldova, una la Bălți, înființată în anul universitar 2010-2011 și una la Chișinău, care funcționează începând cu anul universitar 2016-2017.

Sursa: deschide.md

Citește și Covid la Iaşi – Atenţie la copii: cel mai mic pacient de la ATI are vârsta de doar 13 zile.

Lasa un comentariu