Tragedie în Suceava. Doi muncitori au murit într-un canal de dejecții, la o fermă de porci

Tragedia s-a petrecut la o fermă de porci din Verești, acolo unde bărbații erau angajați. Aceștia, îngrijitori fiind, s-au băgat sa curețe un canal în care se scurgeau dejecțiile de la animale. Cel mai probabil, bărbații s-au intoxicat cu gazele acumulate în canal. Unul dintre ei a fost cel care a intrat primul, i s-a făcut rău, iar cel de-al doilea a încercat să îl salveze dar s-a intoxicat și el.

Cel de-al treilea, de doar 23 de ani, a încercat și el sa intervină, suferind răni ușoare. Colegii muncitorilor au fost cei care au sunat la 112 și astfel trei ambulanțe și o mașină de descarcerare au ajuns la fața locului. Cei doi bărbați au fost resuscitați conform protocolului, dar nu au răspuns manevrelor și au fost declarați decedați. Tânărului de 23 de ani medicii i-au acordat acolo primul ajutor și a fost apoi transportat la spitalul județean de Urgență Suceava.

Muncitorii din Suceava au fost resuscitați, însă fără succes. S-a deschis dosar penal

„Am fost solicitați să intervenim în localitatea Verești la o fermă, unde au fost găsite două victime inconștiente, scoase dintr-un canal de colectare a dejecțiilor. Cele două victime au fost găsite în stop cardio-respirator. S-au efectuate manevre de resuscitare de către cele două echipaje trimise la fața locului dar, din păcate, după 50 de minute s-a constatat decesul ambelor victime. La fața locului s-a mai găsit și o a treia victimă, cu leziuni minore, care a fost transportată în stare stabilă la spital”, a declarat Adrian Săraru, purtătorul de cuvânt al SAJ Suceava.

La aflarea veștii, familiile bărbaților au venit la poarta fermei. Conducerea firmei a refuzat sa ofere un punct de vedere, dar inspectorii ITM au venit la fața locului pentru a face o anchetă. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporala din culpă și neluarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă.

Sursa: Observator și Monitorul de Suceava

Citește și Tragedie în Bacău: cinci copii s-au înecat la scăldat, în râul Siret

Lasa un comentariu