Țările se deschid pentru turiștii vaccinați, dar ce se întâmplă cu copiii?

Țări precum Estonia și Seychelles au deschis frontierele și au eliminat măsura de carantină pentru călătorii vaccinați. Grecia și Thailanda vor aplica măsuri similare.
Alte țări acordă anumite reguli pentru primirea călătorilor vaccinați. Spre exemplu, Georgia îi acceptă doar pe cei veniți din anumite țări, cu avionul, în timp ce Slovenia doar pe cei care au fost imunizați cu ser fabricat în America și Europa, conform digi24.ro.
Dar ce se va întâmpla cu copiii? Deși politicile de vaccinare ar putea să nu dea posibilitatea copiilor de a călători în străinătate în această vară, familiile pot lua în considerare destinații precum Maldive și Mexic, care sunt deschise tuturor – vaccinați sau nu.
Până în prezent, niciun vaccin anti-COVID nu a fost aprobat a fi utilizat la copii. Încă se fac studii clinice pentru a se stabili dozajul necesar și incidența cu programele de vaccinare din copilărie. „Este esențial să înțelegem că studiile la copii pot fi diferite. Aceste studii pot necesita mai mult timp pentru a ajunge la o concluzie, deoarece efectele adverse ale COVID-19 sunt mai rare la această categorie de vârstă”, a declarat Levin.
Vaccinurile anti-COVID produse de Moderna, Johnson&Johnson și Oxford-AstraZeneca sunt autorizate pentru persoanele cu vârsta de 18 ani și peste. Cei cu vârsta de 16 ani și peste se pot imuniza cu vaccinul Pfizer-BioNTech.
Nu este de așteptat ca vaccinurile să fie disponibile pentru vacanțele de vară, dar ar putea fi până în toamnă, pentru elevii de liceu, a declarat medicul Anthony Fauci. Cel mai probabil, perioada ar coincide cu deschiderea noului an școlar, a adăugat el.
Însă, autoritățile sanitare recomandă oamenilor să amâne călătoriile și să rămână acasă pentru a se proteja pe ei, dar și pe ceilalți, chiar dacă sunt vaccinați.

Editor: Elena Iuga

Lasa un comentariu