Șeful RAR pe zona Moldovei, Dragoş Mandache, reținut de către DNA

DNA anunţă că a dispus reţinea pentru 24 de ore a lui Dragoş Mandache. Acesta este coordonator zonal al Departamentului Inspecţii Tehnice Periodice şi Supraveghere Parc Naţional de Vehicule din cadrul R.A.R. 

Fostul liberal ieşean este acuzat că a primit mită de trei ori. Dragoș Mandache este fost preşedinte al Euroregiunii Siret-Prut-Nistru. În 2016 a figurat pe lista extinsă a PNL pentru o funcție de consilier județean.

Comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie

În cauza mediatizată prin comunicatul 320/VIII/3 din 21 aprilie 2021, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 20 mai 2021, a inculpatului MANDACHE DRAGOŞ, la data faptelor coordonator zonal al Departamentului Inspecţii Tehnice Periodice şi Supraveghere Parc Naţional de Vehicule din cadrul R.A.R., în sarcina căruia s-a reţinut comiterea a trei infracţiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuat”, se arată în comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Citește și VIDEO. Accident la Lețcani, cu trei victime. Plonjare în câmp din cauza ploii.

De asemenea, conform comunicatului, în perioada 2019 – 2021, inculpatul ar fi pretins şi primit, de la un inspector tehnic de la o staţie autorizată R.A.R, sumele de 12.000 euro şi 10.000 lei pentru:

  • a soluţiona într-o manieră favorabilă o sesizare referitoare la încălcarea reglementărilor privind inspecţia tehnică periodică a vehiculelor în staţia unde acesta îşi desfăşura activitatea;
  • a declara admişi la programul de reatestare ca inspector tehnic, pe el şi o altă persoană;
  • a desemna ca inspector la monitorizarea de fond o anumită persoană;
  • pentru a nu sancţiona staţia unde inspectorul îşi desfăşura activitatea pentru nefuncţionarea camerelor video;

Dragoş Mandache, reținut de către DNA

La data de 21 mai 2021, inculpatul Mandache Dragoş urmează să fie prezentat Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Anterior, în aceeaşi zi, procurorii anticorupţie au efectuat percheziţii domiciliare în trei locaţii situate pe raza judeţelor Iaşi şi Bacău. Una era sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

Citește și Eveniment: ApaVital va începe să furnizeze apă în Republica Moldova.