România va primi din aprilie vaccinuri de la Johnson & Johnson

România ar putea avea la dispoziție un al patrulea vaccin, din aprilie, cel produs de compania Johnson & Johnson, a anunțat medicul militar Valeriu Gheorghiță, la Matinalii Digi FM.

România ar putea primi, din luna aprilie, vaccinuri anti COVID de la a patra companie. E vorba de serul produs de Johnson & Johnson, a spus la Matinalii Digi FM coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Medicul Valeriu Gheorghiță a precizat că vaccinul produs de Johnson & Johnson va fi autorizat la jumătatea lunii martie de Agenția Europeană a Medicamentului.

Potrivit oficialului, serul are o eficacitate foarte ridicată și e nevoie doar de o singură doză de administrare.

Lasa un comentariu